Se afișează postările cu eticheta medalii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta medalii. Afișați toate postările

luni, 13 iunie 2016

Istorie și poezie - efigii pe medalii la Cercul Militar Național

La Cercul Militar Național din Bucureşti, in perioada 11-18 iunie 2016, Cubul Numismatic " Mihai Eminescu" a organizat o micro-expoziție cu medalii închinate lui Mihai Eminescu.
Micro-expoziția se numeşte "Istorie și poezie - efigii pe medalii". Aceasta expoziție comemorează 127 de la moartea poetului Mihai Eminescu, si poate fi vizitată până pe 18 iunie între orele 11-19.
În cadrul mini-expoziției sunt prezentate medalii, monede şi plachete dedicate poetului național precum și unor exponenţi de seamă ai istoriei naţionale din mai multe colecții personale precum:
  • Constantin Bauta
  • Gheorghe Ion
  • Petru Pater
  • Pavel Mihai
  • Ana Iacob
  • Musei Ioan
  • Aurel Curdov
  • Mihai Iacob
  • Pascu F. Andrei
  • Puiu Ileana
  • Mariu Popescu
  • Ciutacu Gheorghe
  • Raducu Ciutacu
  • Constatin Dumitrescu
  • Neacsu Vasile
  • Galaction Stanga
  • Mitu Gabriel
  • Gheorghe Chircu
  • A.dreescu Victor
  • Saceanu Teodor
  • Erzek Dorel
Intrarea la această micro-expoziție este gratuită, iar vizita durează aproximativ 20 de minute, fiind o singura camera (holul de la intrare), cu şase rafturi cu medalii expuse.

In cadrul micro-expoziție, este expusă şi bancnota de 500 de lei, pe care se află Mihai Eminescu. Eu nu am reuşit să văd moneda de 1 rublă cu Mihai Eminescu, însă probabil aşa cum spune şi titlul acesteia, sunt prezentate doar medalii.
Din punctul meu de vedere este o micro-expoziție foarte bună şi felicit clubul numismatic "Mihai Eminescu" pentru această inițiativă. De asemenea sper ca în curând să existe mai multe astfel de expoziții tematice.

Sursă: Cercul Militar National

vineri, 3 iunie 2016

Medalii expuse la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca

Atunci când am ajuns la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca, acesta era în renovare, iar expoziția permantentă era închisă. Însă muzeul avea deschise două expoziții temporare:
  • Turn ON the History - expoziție virtuală internațională cu cetatea Sarmizegetusa reprezentată 3D;
  • o expoziție cu picturi ale unor copii cu vârste cuprinse între 4 și 15 ani.
În camera de unde am cumpărat biletele de intrare, erau expuse câteva medalii de asiduitate, precum:
  • Medalie de asiduitate - Însemn de lojă, Loja "Unio" din Cluj, cu inscripția "Unio - Kolozsvar", 1886;
  • Medalie de asiduitate - Însemne de lojă cu toartă și panglică Loja "Regele Ladislau" din Oradea, 1876;
  • Medalie de asiduitate - Însemne de lojă ale Lojei "Sicula" din Sfântu Gheorghe;
  • Jetoane de lojă din carton îmbrăcat cu mătase albastră și cu inscripție;
  • Medalie de lojă cu toartă, Loja "Szechenyi" - Arad;
  • Medalie de asiduitate - Însemn de lojă, emisă cu ocazia unei conferințe, Loja "Mathias Corvinus" din Pesta, 1869;
  • Medalie de asiduitate - Însemn de lojă, Loja "Kazinczy" din 1909;
  • Decorație masonică ce a aparținut avocatului clujean Deaky Albert: Colan cu însemnul Marii Loji Simbolice a Ungariei, pe madalion fiind scris textul: MAGNUS LATOM. HUNG. COETUS SIMBOLICUS, iar la mijloc fiind semnul Lojii.
Biletul de intrare costă 3 lei. Sper ca data viitoare când o să vizitez acest muzeu să fie deschis în totalitate și să aibă expuse și alte monede sau medalii.

duminică, 29 mai 2016

Un colecționar în Amsterdam

Am avut o scurtă vacanță de patru zile în Amsterdam și mi-am propus să realizez și în acest oraș un turism numismatic.
Astfel din punct de vedere numismatic, în Amsterdam vă recomand să vizitați următoarele lucruri:

Rijkmuseum - este un muzeu recomandat oricărui turist din Amsterdam. Este un muzeu foarte mare, iar pentru colecționarii numismatici are o sală destinată monedelor și medaliilor. Eu în această sală am petrecut peste o jumătate de ora, aproape 40 de minute. Am stat foarte mult ca să fac și poze la cât mai multe monede și descrierilor acestora. Sala conține 80 de monede din mai multe state, nu doar din Olanda și 160 de medalii. A fost deschisă pentru prima dată în 1885. În sală este o masă lungă de vreo 3 metri și are monede și medalii pe o parte și pe cealaltă. Sala se află la etajul 2 și are numărul 2.16. Mă bucur foarte mult că am vizitat această sală, deoarece aici am avut ocazia să văd prima monedă de un dolar bătută în Statele Unite ale Americii în anul 1794. O astfel de monedă s-a vândut în anul 2013 cu 10 milioane de dolari, fiind considerată cea mai scumpă monedă în momentul de față. Pe lângă această sală muzeul conține câteva medalii expuse și alte săli precum: 1.2, 1.5 și 1.10 la etajul 1 și sala 2.8 la etajul 2. Un colecționar, care ajunge în Amsterdam, trebuie să ajungă și Rijkmuseum în sala 2.16.

Muzeul de Istorie Amsterdam - principala atracție din acest muzeu, pentru colecționari, este reprezentată de expunerea a trei medalii de pace. Muzeul nu se ridică la nivelul muzeului Rijkmuseum. Inițial m-am gândit că fiind un muzeu de istorie, cu siguranță voi găsi mai multe monede și medalii expuse. Poate de aceea am plecat cu o mică dezamăgire din acesta. Probabil am avut așteptări mult prea mari. Însă muzeul prezintă foarte bine istoria orașului Amsterdam și o colecție impresionată de covoare cu desene specifice multor state din lume.

Zaans Museum - aflat în regiunea Zaandam. Se află la 20 de km de Amsterdam, însă se ajunge foarte ușor cu bicicleta sau cu trenul. În cadrul muzeului sunt expuse câteva medalii, iar din fața muzeului, în parcul Zaanse Schans, se pot cumpăr medalii suvenir de la tonomate precum și  seturi de monede de la magazinul de suveniruri. Eu mi-am cumpărat un set de guldeni olandezi. Pe lângă acestea, în magazin aveau și cutii cu monede din mai multe state, însă unele dintre ele le aveam, li nu se merita să cumpăr o cutie cu 20 de monede dacă aveam 5 dintre ele.

Antiekcentrum - un complex de antichități, care se laudă cu o suprafață de 1750 de metri pătrați. Sincer eu m-am rătăcit puțin în acest magazin. Găsești să cumperi absolut tot ce îți dorești. Eu citisem pe forumuri, despre acest centru, înainte să plec în Amsterdam. Centrul se află la intersecția străzilor Elandsgracht cu Lijnbaansgracht, având intrări de pe ambele străzi. Eu nu mi-am cumpărat nimic din acest centru, însă am văzut o cutie pentru monede, cu sertărașe îmbrăcate cu mătase albastră. Costa 35 de euro și cred că intrau cel puțin 300 de monede în el.

Kramer Art & Antiques sau Kramer Kunst & Antiek (în olandeză) - este un alt magazin de antichități, aflat în apropiere de Rijkmuseum, mai exact la intersecția străzilor Prinsengracht cu Nieuwe Spiegelstraat. Aici mi-a plăcut foarte mult că pentru cumpărarea de monede, vânzătoarea mi-a arătat un "tuci" plin cu monede din mai multe state din care eu să îmi caut și să îmi aleg ce monede mă interesează. Momentul mi-a adus aminte de Grand Bazar din Istanbul. În Istanbul am stat să caut monede într-un cufăr ca cele purtate de pirați. Aici a trebuit să caut în acest "tuci". Prețul era de 1 euro pentru 3 monede alese. Eu mi-am ales 6 monede. Acest magazin nu este la fel de mare ca Antiekcentrum însă și aici găsești absolut orice îți dorești.

În cele 4 zile eu la aceste obiective am fost. Când o sa ajung iar în Amsterdam o să mai caut și alte noi obiective pe care o sa le adaug la această listă. Dacă aveți anumite recomandări vă rog să îmi sugerați, astfel încât să citesc dinainte și să merg la sigur.

miercuri, 25 mai 2016

2016 - Achiziție 9: Medalii de la Zaanse Schans

Când am fost în Olanda, în Zaanse Schans, pe lângă setul de monede cumpărate am luat și medalii specifice zonei, ca la orice muzeu care se respectă:
  • Prima medalie a costa 1 euro, și a fost realizată dintr-o monedă de 5 eurocenți:

Sursă: Colecția personală

Ce îmi place foarte mult la această medalie este că printr-o coincidență moneda de 5 cenți a fost așezată astfel încât să iasă și pe partea de verso a medaliei printul monedei de 5 cenți.
  • Cea de a doua medalie a costat 2 euro și a fost cumpărată de la tonomat:
Sursă: Colecția personală

Chiar dacă nu apreciam eu foarte mult genul acesta de medalii, am zis să le iau pe cele două și să le adaug la colecția mea de medalii foarte redusă din punct de vedere numeric. 
Eu până acum m-am axat foarte mult pe colecționarea de monede și de aceea medaliile nu mă pasionau și nici nu căutam să adaug la colecție.
Nici în acest moment nu sunt foarte atras de medalii, însă cele două m-au atras, dată fiind zona de unde le-am achiziționat.

luni, 23 mai 2016

Monede și medalii expuse la Rijkmuseum, Amsterdam

Cel mai important muzeu din Amsterdam este Rijkmuseum. Este un muzeu foarte mare și durează cel puțin două ore să fie parcurs de la un capăt la celălalt, fără a fi atent la detalii.
Orice colecționar găsește aici o secțiune dedicată lui. Orice ar colecționa, aici găsește ceva pentru el.
Muzeul este organizat pe 3 etaje și parter. Fiecare etaj conținând o anumită perioadă din istorie.
La parter sunt expuse colecțiile speciale și perioada 1100-1600. Încăperile care pot fi vizitate sunt numerotate cu 0.* și au un nume specific colecției expuse. Acestea sunt prezentate în broșura primită la intrare în muzeu:
  • 0.1 - Geertgen tot Sint Jans;
  • 0.2 - Fra Angelo;
  • 0.3 - Prints;
  • 0.4 - Weepers cabinet militia company;
  • 0.5 - Italian Renaissance;
  • 0.6 - van Oostanen, van Scorel, Beuckelaer;
  • 0.7 - Delftware and Keys;
  • 0.8 - Muzic;
  • 0.9 - Jewellery and Fashion;
  • 0.10 - Dutch Porcelain;
  • 0.11 - Relics;
  • 0.12 - Arms;
  • 0.13 - Ship Models.
La primul etaj al muzeului sunt prezentate perioadele 1700-1800 și 1800-1900:
  • 1.1 - Troost;
  • 1.2 - William IV;
  • 1.3 - Vanmour;
  • 1.4 - Meissen;
  • 1.5 - The Netherlands overseas;
  • 1.6 - Amsterdam period room;
  • 1.7 - Haarlem period room;
  • 1.8 - Prints;
  • 1.9 - Roentgen writing desk falconet;
  • 1.10 - William V the Enlightenment;
  • 1.11 - Dutch painting;
  • 1.12 - Waterloo;
  • 1.13 - Goya;
  • 1.14 - Romanticism;
  • 1.15 - Historicism;
  • 1.16 - Prints;
  • 1.17 - Javanese Officias;
  • 1.18 - Breitner Gabriel, Van Gogh.
La cel de al doilea etaj al muzeului sunt expuse elemente din perioadele 1600-1650 și 1650-1700. Tot aici este expus și tabloul Rondul de noapte, pictat de Rembrandt.
  • 2.1 - William of Orange Mannerism;
  • 2.2 - Tapestries;
  • 2.3 - Cabinets of Art;
  • 2.4 - Flemish influences;
  • 2.5 - Hugo de Groot;
  • 2.6 - Avercamp;
  • 2.7 - Prints;
  • 2.8 - The Young Rembrandt, The treaty of Muncster;
  • 2.9 - Nova Zembla;
  • 2.10, 2.11, 2.12, 2.13, 1.14 - Drinking Games dutch Painting;
  • 2.15 - William Rex;
  • 2.16 - Coins and Medals;
  • 2.17 - Both;
  • 2.18 - Quellinus Van Der Helst;
  • 2.19 - Town Houses;
  • 2.20 - Dolls' houses;
  • 2.21 - Prints;
  • 2.22 - William III Delftware;
  • 2.23 - French court art;
  • 2.24, 2.25, 2.26, 2.27, 2.28 - Small-scale sculpture dutch painting.
La ultimul etaj sunt expuse elemente din perioadele 1900-1950 și 1950-2000:
  • 3.1 - Art Nouveau;
  • 3.2 - Rietveld Aircraft;
  • 3.3 Constant, Appel;
  • 3.4 - Yves Saint Laurent.
Pentru un colecționar de monede ca mine, cea mai importantă cameră a fost 2.16 unde am stat aproximativ 30-40 de minute. Aici sunt expuse 80 de monede și 160 de medalii. Printre elementele expuse se află:
  • Medalie tribut adusă tribut pentru Castelul Capului Bunei Speranțe;
  • Medalie de onoare pentru Piet Hein;
  • Medalie pentru profesorul Anton Hendriksz;
  • Medalie pentru Abraham van der Hart;
  • Medalie premiu, primită de Bart van Hove la Expoziția Universală din Paris;
  • Medalie premiu, primită de Willem Witsen la Expoziția internaționaltă de Artă din Munich;
  • Medalie de onoare, primită de Willem Drees de la municipalitatea orașului Haga;
  • Medalie comemorativă pentru nașterea lui Willem Zeelandus van Borssele;
  • Medalie comemorativă pentru nașterea lui Adriaan Jacob van Dielen;
  • Medalie comemorativă pentru aniversarea a 50 de ani de căsnicie ai lui Paulus van Beresteyn cu Volckera Nicolai;
  • Medalie comemorativă pentru aniversarea a 50 de ani de căsnicie ai lui Gerrit Hooft cu Hester Hinloopen;
  • Medalie comemorativă pentru aniversarea a 50 de ani de căsnicie ai lui Nicolaas van Loon cu Emmerentia van Veen;
  • Medalie comemorativă pentru aniversarea a 50 de ani de căsnicie ai lui Johannes Samuel Wurfbain cu Anna Maria Geertruyda Hurrelbrinck;
  • Medalie pentru comemorarea morții pictorului Wallerand Vaillant;
  • Medalie pentru comemorarea morții lui Laurens Pit;
  • Medalie pentru comemorarea morții lui Jan Rudolf Thorbecke;
  • Medalie pentru comemorarea morții lui Henriette le Pla;
  • Medalie pentru comemorarea morții amiralului Maarten Harpertsz Tromp;
  • Medalie pentru comemorarea păcii încheiate în 1654 între Anglia și Republica Olandeză;
  • Medalii pentru comemorarea tratatului de la Breda din 1667;
  • Medalie pentru comemorarea instalării ca comandor suprem a prințului William III;
  • Medalie pentru comemorarea bătăliei de la Nieuwpoort;
  • Monedă de 60 de grosi din 1602;
  • Monedă de un ducaton din 1648;
  • Monedă de Rijksdaalder din 1568;
  • Monedă de gulden olndez din 1682;
  • Monedă de un sfert de florin din 1601;
  • Monedă de 50 struiver din 1807;
  • Monedă de 20 de franci olandezi;
  • Monedă de 3 guldeni olandezi din perioada 1819-1832;
  • Monedă de 10 guldeni olandezi din 1897;
  • Monedă rijksdaalder din 1898;
  • Monedă de 25 de cenți din anul 1941;
  • Monedă de 1 cent din anul 1953;
  • Monedă de 10 centime din Franța - 1855;
  • Monedă de un ducat din Veneția - 1570 - 1577;
  • Monedă de 5 drahme grecești din 1875;
  • Monedă de un ducat ungar din 1712;
  • Prima monedă de un dolar al Statelor Unite ale Americii din 1794;
Primul dolar american - 1794

Pe lângă această cameră specială pentru monede și medalii, în cadrul muzeului sunt prezentate medalii și în alte săli precum:

  • Medalie pentru amintirea primei pietre de temelie a primăriei orașului Amsterdam în anul 1648, aflată în camera 2.8:

  • Medalie comemorativă proiectată pentru aniversarea decesului amiralului Michiel de Ruyter, pe 18 martie 1677. Aversul medaliei prezintă portretul amiralului, iar reversul prezintă o luptă pe mare:

  • Medalii pentru William IV, aflate în secțiunea 1.2:

  • Medalie de onoare de aur, oferită de Jan Schreuder, guvernatorul de Ceylon (Sri Lanka de astăzi), lui Joan Aalwis:

  • Medalii expuse în sala 1.10



Pentru a evita aglomerația se recomandă vizitarea dimineața la prima oră, și să se înceapă cu etajul 2 deoarece acolo este pictura Rondul de Noapte a lui Rembrandt. După câteva ore, în fața tabloului vor fi foarte multe persoane.
Biletul de intrare la muzeu costă 17,5 euro, fiind valabil o zi întreagă. 

miercuri, 18 mai 2016

Medalii și opere de artă expuse la Zaans Museum din Olanda

În perioada 1600-1800, regiunea Zaanse Schans, de lângă Amsterdam, a fost cea mai importantă zonă industrială din Europa, datorită numeroaselor fabrici - mori de vânt. În această zonă se află și muzeul Zaans Museum. Acesta prezintă colecții de artă și modul de producere al ciocolatei și al biscuiților.
Printre operele de artă expuse se numără:
  • Muncitori încărcând lemn la firma J. Dekker & Son din Zaandam pictat de Herman Heijenbrock în jurul anului 1925;
  • Vedere din portul Zaandam, pictată de Willem Jansen în 1953;
  • Vedere a unei mici ecluze din Zaandam, pictată de Anton Ameerdijk;
  • Fabrica de hârtie De Eendracht of Van Gelder of Wormer, pictată de Ernst Hesmert în anul 1912;
  • Morile de vânt din regiunea Noorder Valdeursloot, pictate de Frans Courtens în anul 1897;
  • Vedere a morii de vânt pentru fabricarea uleiului "De Paap", pictată de Arend Groen;
  • Vedere a morii de vânt "Het Windeil", pictată de Arend Groen;
  • Vedere a morii de vânt "De Vrijheid", pictată de Arend Groen;
  • Vedere a morii de vânt "Het Varken", pictată de Arend Groen;
  • Mori de vânt - gatere în apropierea regiunii Koog-Zaandijk, pictate de J. A. Hesterman în anul 1909;
  • Portretul familiei Bom din Oostzaan, pictată de A. Molenaar în anul 1657;
  • Portretul lui Huig Barentsz, de Jonge;
  • Portretul lui Pieter Gerritsz, pictat de Andries Warmoes în 1789;
  • Portretul lui Hendrik Christian Gobel Anoniem;
  • Portretul Evei Alberti, soția lui Pieter Prins;
  • Portretul primarului Pieter Prins, soțul Evei Alberti;
  • Portretul lui H. Klerk Jz., primaul orașului Krommenie în perioada 1916-1938;
  • Portretul lui De Boer, primar în Assendelft.
Pe lângă aceste opere de artă în muzeu sunt expuse și câteva medalii:
  • Medalie pentru comemorarea vizitei marelui Duce de Rusia,în Zaandam în 1398. Medalie proiectată de G. van Orden Zaandam și fabricată de J.P. Schouberg:

  • Medalie de argint pentru comemorarea a 25 de ani de la nuna lui Peter Nanningh și Guurtje Schenk, 24 ianuarie 1750:

  • Medalie de argint pentru comemorarea capturii de de balenă:

Intrarea la muzeu costă 10 euro, iar ghidul audio este inclus.

Sursă: Zaans museum

Medalii expuse la Muzeul de Istorie din Amsterdam

Muzeul de Istorie din Amsterdam prezintă istoria apariției orașului cu cele mai multe libertăți din lume. Atracția pentru colecționarii de monede și medalii o reprezintă trei medalii expuse în muzeu. Medaliile speciale erau adesea bătute pentru sărbătorirea tratatelor de pace, de încheiere de războaie sau acorduri între diferite state.


Muzeul se află în apropierea pieței Dam, biletul de intrare costă 12,5 euro, iar ghidul audio este inclus.

marți, 10 mai 2016

Medalii expuse în Orașul subteran Cricova, Moldova

În Orașul subteran de la Cricova, lângă Chișinău, Moldova, pe lângă colecțiile de vin, specifice unei crame sunt expuse și câteva medalii câștigate de vinurile acestei crame.
Când a fost în vizită la aceste crame, Iuri Gagarin, primul om în spațiu, a afirmat că vinul din aceste crame merită toate medaliile din lume, iar dacă metalul de pe Pământ nu este suficient pentru producerea acestor medalii, se oferă el să aducă metal din spațiu pentru acest lucru.
Cramele au primit foarte multe medalii, și o parte din acestea sunt expuse publicului, alături de sticlele de vin care au câștigat respectivele medalii.



Un colecționar în Chișinău

Dacă un colecționar ajunge să viziteze orașul Chișinău din Moldova, trebuie să știe că sunt câteva lucruri de vizitat pe care nu are voie să le rateze.

Printre aceste locuri este și Orașul subteran de la Cricova. Acest obiectiv se află pe harta oricărui vizitator în Chișinău, însă pentru un colecționar este important să viziteze acest oraș deoarece va vedea colecții impresionate de vinuri, modul de păstrare al vinurilor de colecție precum și câteva medalii câștigate de către Crama Cricova. Un numismat este atras de aceste medalii și trebuie să le vadă. Medaliile sunt expuse în seturi de câte patru, iar deasupra acestora este prezentată sticla de vin care a câștigat acea medalie.

Un alt obiectiv de vizitat pentru un colecționar, în Chișinău este Muzeul Național de Artă. Aici un colecționar va avea ocazia să vadă colecții ale multor artiști moldoveni. Câțiva artiști ale căror colecții sunt expuse în acest muzeu sunt enumerați aici. Pentru un numismat nu exista o atracție anume ci doar frumusețea operelor de arta. Pe site-ul Muzeului Național de Artă este descris faptul că muzeul deține o colecție de numismatică, însă atunci când am fost eu, în cele cinci săli deschise nu era nicio colecție de monede.

Al treilea obiectiv turistic este Muzeul Național de Istorie din Chișinău. Aici un numismat are mai multe lucruri de văzut. Sunt prezentate monede otomane și monede care au circulat pe teritoriul Moldovei în diferite perioade de timp. Sunt prezentate și câteva bancnote rusești care au fost folosite în Moldova.

Al patrulea obiectiv este Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. Eu nu am vizitat acest muzeu, însă am înțeles că aici sunt prezentate monede romane și grecești care au circulat pe teritoriul Moldovei.

Un colecționar de monede sau medalii mai trebuie să meargă și în târgul din parcul de lângă Teatrul Mihai Eminescu, unde vin persoane să vândă picturi, suveniruri, monede, medalii și multe alte lucruri. Aceștia își expun obiectele de vânzare pe o măsuță și așteaptă cumpărători. De aici eu mi-am cumpărat moneda de 1 leu moldovenesc din 1992.

Un alt loc destinat colecționarilor de monede este Banca Națională a Moldovei. Aici colecționarii își pot cumpăra monede comemorative moldovenești la preturi avantajoase. Din păcate eu am fost în Chișinău în weekend, iar banca este deschisă doar în zilele lucrătoare, însă data viitoare când voi ajunge în Chișinău, dacă ajung în timpul săptămânii sigur voi cumpăra o monedă comemorativă de la BNM.

duminică, 1 mai 2016

Aniversare: 1 mai 1769 - Nașterea lui Arthur Wellesley, Duce de Wellington - Medalie

Pe data de 1 mai 1769 s-a născut ducele de Wellington, Arthur Wellesley. Acesta a fost recunoscut ca ofițer britanic și s-a făcut remarcat prin luptele din războaiele napoleoniene, mai ales pentru lupta de la Waterloo, unde armata britanică condusă de Arthur Wellesley a participat decisiv în înfrângerea lui Napoleon. Pe lângă funcția de ofițer a ajuns la gradul de mareșal și de feldmareșal. Pe lângă activitatea militară ducele de Wellington s-a implicat și în politică, fiind de trei ori prim-ministru. De două ori în perioada 1828-1830 și a treia oară pentru doar trei săptămâni în 1834.
Sursă imagine: Royal Museums Greenwich

vineri, 29 aprilie 2016

100 coleсționari celebri

De-a lungul istoriei foarte multe persoane devenite celebre au avut ca pasiune colecționarea anumitor lucruri sau elemente. Și vedetele din ziua de azi colecționează lucruri mai mult sau mai puțin obișnuite.
Printre cei mai celebri colecționari se numără:
  1. Albert Einstein (1879-1955), fizician german - colecție de timbre;
  2. Alexandra Dinu (1981- ), actriță româncă - colecție de ochelari de soare;
  3. Amanda Michelle Seyfried (1985- ), actriță americană - colecție de animale împăiate;
  4. Anastasie Simu (1854-1935), academician român - colecție de artă românească și străină;
  5. Andre Nolan Dawson (1954- ), jucător de baseball - colecție de monede;
  6. Angelina Jolie (1975- ), actriță americană - colecție de cuțite antice;
  7. Benone Sinulescu (1937- ), cântăreț român - colecție de papuci de casă;
  8. Britney Spears (1981- ), cântăreață americană - colecție de păpuși;
  9. Buddy Ebsen - Chistian Rudolph Ebsen (1908-2003), actor american - colecție de monede;
  10. Celine Dion (1968- ), cântăreață canadiană - colecție de pantofi;
  11. Cezar Bolliac (1817-1881), publicist român - colecție de monede și antichități;
  12. Charles Darwin (1809-1882), naturalist britanic - colecție de scoici, timbre, peceți poștale, monede, minereuri;
  13. Claudia Schiffer (1970- ), fotomodel și actriță germană - colecție de insecte;
  14. Constantin Moisil (1876-1958), academician român - colecție de monede;
  15. Corina Caragea (1982- ), prezentatoare TV româncă - colecție de papioane și de mingi de fotbal;
  16. Dan Aykroyd (1952- ), actor canadian - colecție de insigne de poliție;
  17. Dan Nasta (1919-2015), actor român - colecții de cărți, icoane și opere de artă;
  18. David Michael Letterman (1947- ), actor și prezentator TV american - colecție de mașini;
  19. David Rockefeller (1915- ), om de afaceri american - colecție de gândaci;
  20. Delia Matache (1982- ), cântăreață româncă - colecție de parfurmuri;
  21. Demi Moore (1962- ), actriță americană - colecție de păpuși;
  22. Dennis Rodman (18961- ), jucător de baschet american - colecție de monede;
  23. Fiodor Vasilievici Gladkov (1883-1958), scriitor - colecție de creioane;
  24. Francesco Petrarca (1304-1374), poet italian - colecție de monede;
  25. Franklin Delano Roosevelet (1882-1945), al 32-lea președinte american - colecție de monede și de timbre;
  26. Gaius Petronius Arbiter (27-66), senator și scriitor satiric roman - colecție de cupe și pahare;
  27. George Timothy Clooney (1961- ), actor american - colecție de motociclete;
  28. George Walton Lucas (1944- ), regizor de film american - colecție de artă;
  29. Henry Clay Frick (1849-1919), om de afaceri american - colecții de pictură, sculptură, ceramică și covoare;
  30. Henry Ford (1863-1947), fondatorul industriei americane de automobile - colecție de sticle de gin;
  31. Herbert George Wells (1866-1946), scriitor și publicist englez - colecție de soldați de plumb;
  32. Ioan Cantacuzino (1863-1934), medic și microbiolog român - colecție de portrete și compoziții de autori francezi;
  33. Ioana Maria Moldovan (1982- ), Prezentatoare TV româncă - colecție de șervețele;
  34. Ivan Petrovici Pavlov (1849-1936), fiziolog și psiholog rus - colecție de timbre;
  35. James Earl Jones (1931- ), actor american - colecție de monede;
  36. Jamie Lee Curtis (1958- ), actriță americană - colecție de fotografii vechi;
  37. Jane Fonda (1937- ), actriță, scriitoare, model și profesor de fitness americană - colecție de artă;
  38. Jay Leno (1950- ), om de televiziune și comic american - colecție de mașini;
  39. Jennifer Lopez (1969- ), actriță și cântăreață americană - colecție de peruci;
  40. Jerry Buss (1933-2013), om de afaceri american, proprietarul echipei de baschet Los Angeles Lakers - colecție de monede;
  41. John Larroquette (1947- ), actor american - colecție de monede;
  42. John Lenon (1940-1980), cântăreț englez - colecție de timbre;
  43. John Quincy Adams (1767-1848), al 6-lea președinte american - colecție de monede;
  44. Johnny Depp (1963- ), actor american - colecție de animale, insecte și păpuși;
  45. Johnny Răducanu (1931-2011), contrabasist, pianist și compozitor român - colecție de lămpi de gaz în miniatură;
  46. Jules Gabriel Verne (1828-1905), scriitor francez - colecție de soldați de plumb;
  47. Karl Heinrich Marx (1849-1936), filozof, teoretician și economist german - colecție de timbre (o ajuta pe fica sa să colecționeze);
  48. Kiefer Sutherland (1966- ) actor și regizor britanic - colecție de chitare Gibson;
  49. LeBron Raymone James (1984- ), jucător de baschet american - colecție de benzi de cap;
  50. Manea Mănescu (1916-2009), politician român - colecție de artă africană și pictură românească;
  51. Mary Jean Lily Tomlin (1939- ), actriță americană - colecție de bijuterii;
  52. Maxim Gorki (1818-1883), scriitor rus - colecții de cărți, timbre, obiecte din porțelan și artă populară;
  53. Meyer Rothschild Nathan (1777-1836), bancher englez - colecție de pureci;
  54. Mihaela Rădulescu (1969- ), vedetă de televiziune româncă - colecție de aparate foto;
  55. Mihail Kogălniceanu (1817-1891), om politic român - colecție de obiecte de artă germană;
  56. Mihalache Ghica (1796-1850), ban - colecție de monede, minerale, moluște, pești, păsări, mamifere și fosile. Colecțiile au fost donate pentru fondarea Muzeului Național din București, devenit astăzi Muzeul Grigore Antipa;
  57. Morgan Fairchild (1950- ), actriță americană - colecție de păpuși;
  58. Napoleon Bonaparte (1769-1821), împărat francez - colecție de soldați de plumb;
  59. Nicholas Cage (1964- ), actor american - colecție de cărți de benzi desenate și mașini sport europene;
  60. Nicolae Manolescu (1939- ), critic și istoric literar român - colecție de monede;
  61. Nicolae Minovici (1868-1941), scriitor român - colecții de artă populară, costume populare, ceramică de Horezu, piese de mobilier popular și obiecte de uz casnic, instrumente muzicale, ouă încondeiate, icoane țărănești pe lemn și sticlă din secolele XVII-XVIII;
  62. Nicole Kidman (1967- ), actriță australiană - colecție de monede evreiești;
  63. Oana Zăvoranu (1973- ), actriță româncă- colecție de sutiene;
  64. Olive Marie Osmond (1959- ), cântăreață americană - colecție de păpuși;
  65. Papa Paul al II-lea (1417-1471) - colecție de monede;
  66. Paul McCartney (1942- ), cântăreț englez - colecție de monede;
  67. Penelope Cruz (1974- ), actriță spaniolă - colecție de umerașe;
  68. Penny Marshall (1943- ), actriță americană - colecție de monede;
  69. Petru I cel Mare (1672-1725), țar al Rusiei - colecție de monede și medalii;
  70. Prințul Rainier al III-lea de Monaco (1923-2005) - colecție de timbre;
  71. Quentin Jerome Tarantino (1963- ), regizor de film american - colecție de boardgame-uri;
  72. Ralph Lauren (1939- ), designer vestimentar american - colecție de mașini;
  73. Regele Carol I al României (1839-1914) - colecție de pictură Europeană;
  74. Regele Carol II-lea al României (1893-1953) - colecție de timbre;
  75. Regele Christian al VIII-lea al Danemarcei (1786-1848) - colecție de monede;
  76. Regele Farouk al Egiptului (1920-1965), al zecelea conducător al dinastiei Muhammed Ali - colecție de monede și de timbre;
  77. Regele George al III-lea al Angliei (1738-1820) - colecție de monede;
  78. Regele George al V-lea al Angliei (1865-1936) - colecție de timbre;
  79. Regele George al VI-lea al Angliei (1895-1952) - colecție de timbre (preluată de la George al V-lea);
  80. Regele Ludovic al XIV-lea al Franței, supranumit Regele Soare (1638-1715) - colecție de monede;
  81. Regele Mihai I al României (1921- ) - colecție de mașini de epocă;
  82. Regele Victor Emanuel al II-lea al Italiei (1869-1947) - colecție de monede;
  83. Regina Elisabeta a II-a a Angliei (1926- ) - colecție de timbre (preluată și continuată de la George al VI-lea și George al V-lea);
  84. Regina Maria a României (1875-1938) - colecție de obiecte de artă;
  85. Rembrandt Harmenszoon van Rijn (1606-1669), pictor olandez - colecții de tablouri, gravuri, cărți rare, scoici, animale împăiate, pene, coliere exotice, monede, arme și veselă;
  86. Rod Stewart (1945- ), cântăreț englez - colecție de modele de trenuri;
  87. Romanița Iovan (1964- ), creatoare de modă româncă - colecție de păpuși din porțelan;
  88. Rossie O'Donnell (1962- ), actriță americană - colecție de jucării McDonald's;
  89. Sabin Bălașa (1932-2008), pictor, scriitor și regizor român - colecție de pietre de râu;
  90. Samuel von Brukenthal (1721-1803) - colecție de pictură, monede, minerale;
  91. Steven Allan Spielberg (1946- ), regizor american - colecție de artă;
  92. Taylor Swift (1989- ), cântăreață americană - colecție de globuri de cristal;
  93. Thomas Jefferson (1743-1826), al 3-lea președinte american - colecție de monede;
  94. Tom Hanks (1956- ), actor american - colecție de mașini vechi de scris;
  95. Toma Stelian (1860-1925), avocat și politician român - colecție de artă;
  96. Tony Blair (1953- ), prim ministru al Regatului Unit - colecție de monede;
  97. Victoria Caroline Beckham (1974- ), femeie de afaceri și creatoare de modă britanică - colecție de genți;
  98. Vladimir Arseniev (1872-1930), savant, explorator, etnograf și scriitor rus - colecție de artizanat;
  99. Wayne Douglas Gretzky (1961- ), jucător de hochei canadian - colecție de monede;
  100. Whoopi Goldberg (1955- ), actriță americană - colecție de bijuterii.
Voi cunoașteți și alte celebrități care au astfel de pasiuni?
Referințe:

Set de monede comemorative România - 80 de ani de la inaugurarea Muzeului Național al Satului Dimitrie Gusti

Pe 3 mai 2016, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la inaugurarea Muzeului Național al Satului Dimitrie Gusti,  Banca Națională a României pune în circuitul numismatic un set de monetărie pe această temă.

Muzeul a fost inaugurat pe 10 mai 1936, în prezența regelui Carol al II-lea. Pentru public muzeul a fost deschis pe 17 mai 1936.
Membru fondator, Dimitrie Gusti, cel căruia muzeul îi poartă și numele a fost un filozof, sociolog și estetician român.

Dimitrie Gusti a fost președinte al Academiei Române în perioada 1944-1946, precum și profesor la universitățile din Iași și București.

Setul de monetărie cuprinde monedele aflate în circulație pe teritoriul României de 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 de bani, monedele de 50 de bani comemorative (Aurel Vlaicu, Mircea cel Bătrân, Neagoe Basarab, Vladislav I Vlaicu, 10 ani de la denominarea leului și Iancu de Hunedoara) precum și o medalie de argint.

Medalia de argint emisă are un diametru de 28 de milimetri și o greutate de 15,5 grame.
Emisiunea conține 250 de seturi, iar monedele sunt realizate în condiții de calitate proof. 
Aversul medaliei prezintă sigla muzeului Național al Satului Dimitrie Gusti.
Reversul medaliei conține portretul lui Dimitrie Gusti, numele acestuia și perioada în care a trăit: 1880-1955.
Setul de monetărie costă 260 de lei + TVA.

Reprezintă o oportunitate pentru cei care nu au toate monedele comemorative de 50 de bani, să le cumpere într-un singur set, alături de o medalia de argint.

Sursă:

joi, 28 aprilie 2016

Elemente expuse la Muzeul Municipiului București

Cu ocazia conferinței Falsuri monetare - O scurtă istorie a falsificării monedei, am vizitat Muzeul Municipiului București din Piața Universității.
Aici sunt expuse foarte multe monede și medalii printre care:
  • Medalia Victoria din anul 1918;
  • Crucea comemorativă a războiului 1916-1918 cu șase barete;
  • Steaua României în grad de ofițer;
  • Insigna aviației Carol II;
  • Farfurioară din monedă cu chipul lui Carol I din anul 1880;
  • Moneda-medalie emisă de domnitorul Constantin Brâncoveanu în anul 1713;
  • Ducați din timpul lui Micea cel Bătrân;
  • Monede otomane - onluk de 10 parale;
  • Monede ECU bătute în Franța în 1701;
  • Taleri și Kreuzeri din perioada 1690-1784;
  • Tetradrahme grecești și macedoniene, precum și monede romane.
Acum a fost și expoziția temporară cu falsuri care au fost bătute și au circulat pe teritoriul României. Expoziția temporară este până pe 30 mai. Celelalte monede pot fi văzute oricând printr-o vizită la muzeul Municipiului București, de marți până duminică între orele 10:00-18:00. Prețul unui bilet pentru adulți este de 6 lei, iar pentru studenți este 3 lei.

duminică, 24 aprilie 2016

Conferință despre falsificarea monedei în istorie

Joi 28 aprilie, la ora 19:00, Muzeul Municipiului București organizează o conferință cu dr. Dan Pîrvulescu pe tema "Falsificarea monedei în decursul diferitelor perioade istorice".
Conferința reprezintă un bun prilej pentru îmbogățirea cunoștințelor despre monedele emise și măsurile luate pentru a nu putea fi falsificate. Astăzi se vorbește despre moneda de 5 euro că este foarte greu de falsificat. Se vorbește despre moneda de o liră britanică, ce va fi schimbată ca formă deoarece a ajuns să fie foarte multe falsuri în circulație, însă cum a apărut acest lucru? Cum au fost falsificate primele monede? Când au apărut primele falsuri? Care au fost primele măsuri de prevenire a falsificărilor monedelor? Acestea sunt întrebări la care mă aștept să aflu răspunsuri la această conferință. Și mă aștept să aflu aceste răspunsuri deoarece domnul dr. Dan Pîrvulescu este șeful Secției Istorie din cadrul Muzeului Municipiului București precum și coordonatorul Muzeului Dr. George Severeanu în cadrul căruia funcționează Cabinetul Numismatic și Medalistic. 

Referințe:

sâmbătă, 9 aprilie 2016

Medalii expuse în Turnul Carillon din Loughborough, Anglia

Când am fost in Loughborough am vizitat turnul Carillon. La parterul acestuia se află o expoziție de medalii:
  • din primul război mondial (1914-1915);
  • medalii britanice;
  • medalii închinate victoriei;
  • medalii ale reginei Africii de Sud;
  • medalii ale Serviciului General Indian.
Sunt expuse și anumite medalii acordate soldaților britanici din țări străine și au acționat în numele anumitor legiuni precum:
  • Legiunea Franceză de Onoare - French Legion dHonneur;
  • Crucea de argint a Ordinului Sf. Gheorghe din Rusia - Russian Silver Cross of the Order of St. George.





Sursă: Carillon tower

duminică, 13 martie 2016

Colecția de medalii Bertel Thorvaldsen

Când am fost să vizitez castelul Christianborg din Copenhaga, lângă acesta am găsit muzeul Thorvaldsen. Inițial nu am știut ce este cu acest muzeu și m-am mirat că erau foarte multe statui, o serie de medalii precum și o colecție impresionată de monede antice din Peloponezia, Hellas, Sicilia, Italia nordică, Asia, Africa, Egipt, Persia Fenicia și altele.
După ce am venit acasă am căutat să citesc despre acest muzeu și am găsit că muzeul este deschis în cinstea lui Bertel Thorvaldsen, un sculptor danez, născut în Copenhaga în anul 1770, dar care a trăit foarte mult în Italia. Așa se explică sculpturile din muzeu.
Bertel Thorvaldsen a câștigat foarte multe premii și medalii la Academia de Arte Fine din Copenhaga, unde a fost acceptat la vârsta de 7 ani.
Bertel Thorvaldsen a decedat la 24 martie 1844.

În anul 1837 a fost înființată Medalia Thorvaldsen, numită inițial Exhibition Medal. În anul 1866 a fost redenumită în Thorvaldsen Exhibition Medal, iar în anul 1923 a fost redenumită cu numele actual, purtând doar numele marelui sculptor danez.
Această medalie este oferită anual, cu mici excepții, artiștilor de excepție de către Academia de Arte Fine din Copenhaga.

În cadrul muzeului este prezentată o parte din colecția de medalii Bertel Thorvaldsen. Colecția conține 150 de medalii, însă în muzeu sunt prezentate mai puțin de jumătate. Majoritatea medaliilor find realizate în timpul vieții lui Bertel Thorvaldsen.


Medaliile prezentate sunt împărțite pe categorii:

  1. Medalii în memoria artiștilor, în special artiștilor italieni;
  2. Medalii bătute în cinstea unui dintre papi care a domnit între anii 1797-1838, perioadă în care Bertel Thorvaldsen a trăit în Roma; Aceste medalii au de obicei portretul papei și anumite evenimente din viața papei sau clădiri construite în timpul papalității;
  3. Medalii bătute în onoarea lui Bertel Thorvaldsen și după asemănarea acestuia;
  4. Medalii care reproduc lucrări ale lui Bertel Thorvaldsen;
  5. Medalii primite de Bertel Thorvaldsen de la Academia de Arte Fine din Copenhaga (Royal Danish Academy of Fine Arts).


Referințe:
Thorvaldsens Museum
Wikipedia

Medalii expuse la muzeul național din Copenhaga

Dacă nu am avut ocazia să vizitez secțiunea de monede din cadrul muzeului național din Copenhaga, am făcut poze la toate monedele și medaliile de acolo. Despre monede am vorbit în postarea de aici: Monede din Muzeul National Copenhaga.
Medaliile erau prezentate aproximativ toate la un singur loc și erau prezentate și informații despre ele:

Medalie din 1888 cu inscripția: A Goal Shared. An Honour Shared.

Medalie din 1872 cu inscripția: For every loss a gain. Victory within. Acesta a fost motto-ul expoziției Art Exhibition din Copenhaga din acel an. A fost scrisă de H.P. Holst.

Medalie din 1888 cu inscripția: Acts of Peace Bear Fruit. Medalia a fost acordată șefului de stație C.F. Bache, pentru construirea unui dispozitiv de cântărire a vagoanelor.

Medalii de la expoziția mondială din Paris din anii 1867 și 1900.

Medalii de la expoziția mondială din Viena din anul 1873.

Medalii de la expoziția mondială din Chicago, 1893 și Liege, 1905.

Medalii de argint comemorative pentru Bătălia de la Isted din 1850. Bătălia de la Isted a avut loc pe 25 iulie 1850, în apropierea satului Idstedt, azi fiind Schleswig-Holstein, în Germania. Această bătălie face parte din primul război Germano-Danez. Astăzi data de 25 iulie este comemorată ca ziua steagului, în Danemarca.


Referințe:

joi, 25 februarie 2016

Decorații aflate la Mausoleul Mateiaș - Câmpulung Muscel

Mausoleul Mateiaș cunoscut și sub numele de Cultul Eroilor sau Mausoleul Eroilor a fost construit între anii 1928 - 1935, în județul Argeș.

În acest Mausoleu se află câteva decorații și medalii care au aparținut soldatului Udroiu s. Alexandru.

Decorații ale soldatului Udroiu s. Alexandru

Precum și medalii din primul război mondial.

Medalii din primul război mondial

Referințe:

vineri, 27 noiembrie 2015

Decorații aflate la Hotel Timișoara


La Hotel Timișoara aflat în centru Timișoarei se află două panouri cu decorații, distincții și titluri de onoare reprezentative pentru perioada socialistă și pentru revoluția din decembrie 1989.

Decorații și Distincții ale Revoluției din Decembrie 1989

Titluri de Onoare ale Republicii Române și Republicii Socialiste Române

miercuri, 25 noiembrie 2015

Galeria Universității de Vest Timișoara

Weekend-ul trecut am avut ocazia să merg la Universitatea de Vest din Timișoara. Aici am găsit Galeria UVT, unde sunt expuse diferite medalii, plachete, diplome sau premii obținute de Universitate, rectorul acesteia sau profesorii din cadrul universității.

Galeria UVT

195 de ani de inginerie - Gheorghe Lazar

Consiglio Regionale del Piemonte - La sacra di s. Michele

Regele Ferdinand: 1914-1927
Carol I: 1866-1914
Carol II: 1930 - 1940
Regina Elisabeta: 1843 - 1916
Regina Maria: 1914-1938
Regele Mihai 1927-1930, 1940-1947





Postări populare