-Salut! Eu sunt 1 ban.
-Salut! Eu sunt 1 ban.
-De ce mă imiți?
-Așa mă cheamă pe mine. Nu te imit.
-Și pe mine mă cheamă 1 ban, s-a introdus cea de a treia monedă.
-Și pe mine mă cheamă 1 ban, se auzi vocea unei alte monede. Și foarte multe monede au pornit în cor să strige că se numesc 1 ban.
-1 ban, 1 ban, 1 ban, 1 ban.
Mica monedă se simțea neimportantă. Cum adică toate monedele din jurul ei se numesc la fel ca ea. De ce se numesc la fel? Trebuie să fie ceva diferit, că nu are cum să fie identice.
-Eu sunt 2016, a simțit nevoia să adauge, simțindu-se atacată de faptul că toate au același nume și căutând ceva diferit.
-Și eu tot 2016.
-Și eu.
-Și eu tot 2016. Și s-a pornit iar gălăgia pe banda mergătoare.
Mica monedă dorea să adauge că are pe ea inscripția "România", însă îi era teamă că toate monedele din jurul ei vor spune același lucru, și nu mai voia să asculte iar gălăgia asurzitoare care se forma. Însă i se părea foarte ciudat că toate monedele sunt 1 ban și sunt din 2016. Trebuie să existe ceva prin care să se diferențieze una de celelalte, sau ea de celelalte. Ea nu se simțea la fel ca celelalte. Ea era sigură că ea este specială și diferită de toate celelalte monede din jurul său. Ea era unică. Problema era că trebuia să caute prin ce era ea unică și prin ce este distinctă de celelalte. Ea avea ceva special, însă nu știa încă ce anume.
După ce s-au potolit toate monedele din afirmarea faptului că sunt din anul 2016, mica monedă de 1 ban, considerată de ea însăși specială, dorea să se apropie de o altă monedă și să o întrebe doar pe ea dacă are pe ea inscripția "România". Nu reușea însă să se miște din loc. În gândul său interior simțea că se apropie de acea monedă, însă distanța dintre ele rămânea constantă.
"De ce nu pot să mă mișc?", gândi mica monedă. Când a privit în jur a văzut că nimeni nu se mișca. Toate surorile sale enervante și gălăgioase stăteau nemișcate pe banda neagră abrazivă, care între timp s-a oprit. Un alt lucru foarte ciudat. Stăteau toate fără să miște nimic, ca și cum dormeau toate. Însă după gălăgia, pe care au putut să o genereze cu câteva momente înainte, sigur nu dormea niciuna. Doar stăteau așa în starea asta vegetativă.
Trebuie să se miște neapărat. Trebuie să facă ceva în acest sens. Încercă să își simtă toate extremitățile și să vadă cum poate să facă astfel încât să se miște și să se apropie de moneda cu care dorea să vorbească. Își verifică și cercetă fiecare extremitate, dar nu a reușit nimic. La un moment dat a tresărit puțin. S-a mișcat. Foarte puțin, dar s-a mișcat. Nu știa cum a făcut, dar era sigură că s-a mișcat. S-a oprit. Nu știa exact ce a determinat acea mișcare și de acea a început să își cerceteze iar extremitățile, în aceeași ordine ca mai devreme. S-a mișcat iar. Acum a observat că își punea greutatea într-o parte, și dacă muta foarte repede toată greutatea în partea opusă, se mișca foarte puțin către acea parte. A încercat din nou. S-a mișcat. Și încă odată. S-a mișcat iar. În interiorul ei era foarte fericită. A început să se miște ușor către moneda cu care voia să vorbească. A observat că dacă își mută greutatea mai repede, dintr-o parte în cealaltă, deplasarea este mai mare. Era atât de fericită încât a uitat de ce voia să se miște. A uitat să se ducă la moneda de lângă ea, ca să o întrebe de inscripția "România". A trecut pe lângă cinci, șase monede, însă nu s-a oprit la niciuna. Era fericită în lumea ei deoarece era singura care se poate deplasa. Încercând să se deplaseze tot mai mult a reușit să se dea peste cap. Însă atunci când a aterizat pe cealaltă parte nu a reușit să se controleze și a aterizat pe o altă monedă.
-Auuu, ce faci? Cum ai ajuns pe mine?
- Îmi cer scuze, nu am vrut să te lovesc. Răspunse mica monedă, simțind o mică durere în locul cu care a lovit-o pe acea monedă. Nu putea însă să se plângă de durere. A încercat imediat să se dea înapoi. I-a ieșit mult mai ușor. Nu s-a chinuit foarte mult de această dată.
"Hmmm, a mers mai ușor acum. Probabil pentru că eram deja ridicată spre acea parte. Deci dacă aș avea de fiecare dată ceva care să mă ridice puțin, aș putea să mă deplasez fără să mai depun atât de mult efort."
- Cum ai făcut asta? Cum de poți să te miști? A întrebat-o moneda de pe care a plecat.
- Te miști? Cum să te miști? Adăugă o altă monedă din apropiere.
- Nu poți să te miști! Nu există așa ceva. Și astfel s-a pornit iar gălăgia pe bandă. Toate monedele dându-și cu părerea despre noul eveniment.
-Da, pot să mă mișc! începu mica monedă să se justifice. Îmi mișc greutatea dintr-o parte în cealaltă și pot să mă deplasez. Mă deplasez în direcția în care îmi mut rapid greutatea. În funcție de cât de mult și cât de repede îmi mișc greutatea, mă deplasez mai puțin sau mai mult.
- Nu este adevărat.
- Nu se poate așa ceva.
- Ești o mincinoasă!
- Mincinoaso! Mincinoaso! Mincinoaso! Au început iar valorile de voci printre monedele de pe bandă. Cu cât creștea intensitatea valorilor de voci, cu atât mica monedă se enerva mai rău.
- Nu mint.
- Ba minți! Mincinoaso.
- Mincinoaso! Nerușinato!
- Nerușinato! Minți fără pic de rușine.
Mica monedă se simțea foarte ciudat. Voia să dispară în acel moment și să numai fie atât de mult criticată. Sau să plece departe de vocile critice din jurul ei. Îsi dorea să le arate că are dreptate și nu minte. Ca să le dovedească faptul că nu este o mincinoasă, își mută greutatea în partea din spate, și e pregătea să se miște. Astfel, spera să scape de acuzațiile aduse. Își mută foarte multă greutate, astfel încât să se dea iar peste cap. Acum aștepta doar să se oprească valurile de voci. Voia să anunțe pe toată lumea momentul în care se va muta, ca toată lumea să o creadă că poate să controleze acest lucru. În momentul în care s-au rărit valurile de voci a apucat să zică:
- Uitați că nu sunt o minc...
În acel moment banda a pornit, iar mica moneda s-a dezechilibrat. Când s-a săltat pe muchie nu a aterizat pe partea cealaltă, ci a început să se rostogolească pe bandă peste celelalte monede, în sensul de mers al benzii.
Inițial s-a speriat foarte rău. Însă după două rotiri a observat că își poate menține echilibru în funcție de partea pe care își mută greutatea. Ceea ce trebuia să aibă grijă era să își păstreze greutatea cât mai centrată. Astfel senzația a devenit plăcută sau chiar minunată. Simțea aerul trecând pe lângă ea. Viteza o făcea să crească în interior. Trecea pe lângă foarte multe monede și a observat că toate erau la fel. Toate erau așezate în aceeași poziție. Cu fața în sus. Toate erau orientate cu cifra în față. Toate erau la fel. Însă acum, ea este altfel. Ea este specială.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu